Skip to main content

ROENEF printre semnatarii scrisorii adresate Guvernului: 7 motive pentru a aloca 4 miliarde de euro pentru eficiență energetică a clădirilor

Zece asociații profesionale și patronale importante din domeniul eficienței energetice a clădirilor, reprezentând sute de companii importante din România, dar și zeci de mii de specialiști din rândul arhitecților, inginerilor și auditorilor energetici, cer Guvernului României să aloce minimum 4 miliarde de euro pentru acest sector din cele 30,5 miliarde pe care România le poate accesa cu ajutorul Planului de Redresare și Reziliență care trebuie trimis Comisiei Europene în perioada următoare.

“Încurajăm Guvernul să aloce minimum 4 miliarde de euro pentru eficienţa energetică a clădirilor din fondurile de redresare economică pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţie. Clădirile ineficiente energetic sunt responsabile pentru 36% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel european, aşadar ar trebui să aibă alocată suma corespondentă din fondurile de 11,3 miliarde destinate reducerii acestor emisii conform cerinţelor Pactului verde european, adică minimum 4 miliarde de euro. Aceste fonduri ar reprezenta o investiţie cu o mare valoare adăugată pentru economia României, pentru creşterea nivelului şi calităţii traiului pentru cetăţenii români, pentru contribuţia la un mediu mai curat, pentru crearea de locuri de muncă şi pentru reducerea dependenţei de importurile de energie, afirmă reprezentanţii Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România, Asociației Inginerilor de Instalații din România, Asociația Cluster pro-nZEB, Consiliului Român pentru Clădiri Verzi / Romania Green Building Council, Energy Policy Group, Asociației QETICS, Ordinului Auditorilor Energetici din România, Patronatul Societăților de Construcții, Patronatului Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă din România și Asociației pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri – ROENEF, în comunicatul transmis presei.

Comunicat de presa – 7 motive pentru a aloca 4 miliarde de euro pentru eficiență energetică a clădirilor